Colecționez oameni

Cotrobăi des cu speranța că voi descoperi noi oameni interesanți.  Adun cuvinte, gânduri, idei, imagini, sunete …….. Experiența asta, minutele astea speciale scot din mine ceva minunat și mă simt o mică artistă, too…

Pierd moștenita mea asprime (pe care o știu numai cei foarte dragi) … dedesubt am numai soare!!!

Oameni frumosi, am nevoie de voi, si de jocurile cu violeta ! (desigur aveți  și voi destul mucegai în suflet). Am nevoie de acel ceva ce vă și ne face speciali, unici, eterni, luminoși, dureros de frumoși! Acel ceva care ne pune aripi și ne dă și Cer spre care să zburăm! Mi se mai intampla sa zbor atunci cand joc gumball.
Oameni frumoși in virtual … aici eu vă simt esență pură, iar  gunoiul & bubele din gândurile voastre nu se văd … nu vreau să le știu!

Aș vrea să creez ceva zilnic, să mă transpun în creația mea, să materializez sublimul din mine, să-l vad apoi, să-l simt, să-l pipai, să-l …
Eu știu asta, dar să nu uit, să vadă și alții … mai ales cei foarte dragi … e pentru ei, pentru toți cei care puteți lua o gură de divin din frumosul dinlăuntrul nostru …

Era o vreme cand trăiam numai frumos … chiar era?

Scriitorii “mei”

Scriitorii “mei” sunt o categorie aparte de writers pentru simplu fapt ca i-am descoperit singura. Adevarul este ca au venit ei la mine si m-au implorat sa-i savurez :)

Cum ii gasesc totusi? De regula, merg la biblioteca si “ma striga” cate o carte:

“Ia-ma in brate, citeste-ma, indragosteste-te de creatoru’ meu”. Ma atrage titlul sau ma atata prima fraza, imi spune ceva special coperta sau pur si simplu simt ca voi avea o relatie deosebita cu cartea respectiva, cu autoru’ ei, simt ca voi fi mai bogata, mai inteleapta cumva dupa ce o voi lectura … presimt ca e o carte buna, pe gustul meu.

Asa am facut cunostinta cu cel putin 3 scriitori foarte dragi mie, de fapt scriitoare: Banana Yoshimoto,  Jamaica Kincaid si  foarte recent Ali Smith.

Sunt scriitoarele “mele”, nu ma pot opri pana nu citesc cat mai mult din ce au scris si cand am eu pofta si timp le recitesc cartile si ma reindragostesc de fiecare data! Interesant e ca de fiecare data gasesc amanunte minunate care mi-au scapat  la lecturile precedente … un bonus neasteptat, mereu o surpriza faina.

Scriitoarele mele dragi, va multumesc ca ati scris frumos, sensibil, rebel, nebun! Multumesc doamnelor, ca v-at lasat descoperite de mine, ca impartasiti cu mine din darul pe care-l aveti din plin, darul cuvantului scris!

A doua şansă

„Vrei să te căsătoreşti cu mine?…, să nu spui NU!” …aşa mă cere C. de nevastă… ”Împotriva tuturor, pentru tine şi cu tine pentru totdeauna”… cuvinte pe care visez să nu le uite niciodată…

…………….

„Cetăţeana…, iei în căsătorie pe cetăţeanul …?”

Linistea se aşterne apăsătoare… ca intr-un salon de epilare definitiva.

Tot creierul meu strigă NUUUUUUUUUUU! Iar inima DAAAAAAAAAAAAAA!

C. are faţa desfigurată, transpirată si se uită la mine mirat şi speriat…

Mă uit în gol…Cum să spun ceva dacă nu ştiu ce? Pur şi simplu mă tem cumplit…

I-am spus că facem o greşeală, că nu trebuie să legalizăm povestea noastră de iubire, că o îngropăm în felul acesta şi ne legăm cu lanţuri de ea…că mă va urî peste ani când va „vedea” că sunt cu 15 ani mai mare ca el…

Nu contează că sunt însărcinată, vom creşte copilul împreună şi când nu se va mai putea, ne vom despărţi fără tam-tam…Nu vrea să audă! M-a adus până aici…

C. mă strânge dintr-o dată atât de tare de mână, încât aproape că strig: DA!

Vindecarea

Oraşul meu natal!

Dau examen la facultate! Iau examenul! La asistenţă socială. Eu, printre sute de tineri, eu la 34 de ani…

Încă în divorţ, fără casă, fără masă, fără copilul meu, bolnavă, dependentă de medicamente…

Iau medicamente cu alcool…Mă duc la facultate şi vorbesc numai eu…Profesorii mă tolerează, dar îmi dau seama că ceva nu este în ordine cu mine.

Am crezut că pot stăpâni problemele mele, că nu e mare lucru…Cât mă înşel!

A. bunul meu prietenul din copilărie, îmi tot spune să mă internez la Ergoterapie.

El este alcoolic şi îmi repetă obsesiv că pentru mine mai sunt speranţe…

El nu mai vrea să se facă bine, dar eu trebuie să mă fac bine, eu merit. Aşa îmi spune de fiecare dată când ne întâlnim şi sfârşim leşinaţi, el de băutură, eu de medicamentele luate cu băutură…

Vine Crăciunul! Sunt singură! Stau la un hotel în centrul oraşului…

Lumea petrece…Eu am hemoragie şi mă duc la Urgenţă. Refuz internarea…

Vine Anul Nou! Sunt singură! Stau la hotelul din faţa gării…Un călător fără destinaţie…

1 ianuarie! Ies pe străzi. Nu mai am bani, nimic…

Eu…dorm în gară.

Mă duc până la urmă la prietena de o viaţă a mamei…

Plânge pentru mine.

Îi promit că mă duc la spital. Şi că o să mă fac bine…

Mă internez la Ergoterapie….

Tratament intens…Mi se dau multe medicamente…Nu mi se spune ce sunt…Nu trebuie să ştiu…

Scriu obsesiv pe zeci şi zeci de foi de caiet că mă fac bine, sute şi sute de rânduri, acelaşi lucru: „Mă fac bine!”

Simt că se apropie o criză. Mă simt îngrozitor…Din ce în ce mai rău. Mă sufoc, îmi vine să ies prin ziduri, nu îmi găsesc locul. Nimic nu mă linişteşte. Cerşesc calmante…Sunt tratată cu… indiferenţă şi calm. Mi se spune că e criza de abstinenţă…

O întreb pe doctoriţa care se ocupă de mine dacă e din cauza alcoolului sau a medicamentelor. Îmi spune că NU ESTE ETILISM!. Atât…

Mi-e rău! Mor! Îmi plesneşte inima! Alerg şi ţip pe coridor…Intru în salon…”Asta am vrut să văd” spune doctoriţa şi pleacă…

Dimineaţă. E ziuă şi eu văd limpede asta!

Prima dată, după cât timp, oare (?), văd clar şi mă bucur că e dimineaţă şi că…sunt!

Două săptămâni! Atât a durat!

Plec în Oltenia!

Fără medicamente sau alcool!

Liberă!

Drumurile

Procesul de divorţ se prelungeşte neaşteptat de mult.

Caut, de fiecare dată când ajung în oraş, să îmi văd fetiţa…

Nu reuşesc. M. mă duce cu vorba. Lui nu îi pasă că eu, de dragul copilului stau nopţile prin gări, că nu mănânc şi nu dorm, expusă la tot felul de pericole.

Mereu îmi spune că fetiţa nu doreşte să mă vadă şi plec spre singurul loc unde mai pot sta în orşul ăsta: gara!

Îmi fac iarăşi un diazepam injectabil prin pantaloni. Fac acest lucru de multe ori. Nu mai ştiu numărul injecţiilor. Iau medicamentele cu pumnul, sunt singura mea hrană…

Sunt ameţită de medicamente, nu simt foamea, nu simt decât că nimic nu mai are rost. Fetiţa mea nu doreşte să mă vadă…

Târziu în noapte vine un tren. Nici nu îmi dau seama ce tren este, dar nu mai îmi pasă, tot ce doresc este să scap din oraşul ăsta…

Dau să mă urc, dar cineva mă smulge de pe scara vagonului şi mă aruncă în zăpadă.

Mă răsucesc pe jos şi mă uit în sus. De-asupra mea s-au aplecat mai multe siluete.

Mă ridică pe sus şi mă smulg spre ieşirea din gară. Văd că sunt militari. Sunt foarte mulţi. Ţip după ajutor, dar nimeni nu apare. Nici nu văd dincolo de ei. Fac un zid în jurul meu.

Mă prind de un stâlp de pe peron şi mă ţin strâns. Ţip tare, cât pot eu de tare. Nu îmi dau seama ce se întâmplă. De ce nu mă ajută nimeni? Soldaţii mă târăsc spre zidurile unităţii de lângă gară. Eu nu pot sta în picioare. Mor. Ştiu sigur că mor. Vreau cu disperare să se termine totul şi să nu mă mai chinuie instinctul de conservare. Închid ochii. Nu mă mai opun…

Sunt singură, abandonată în balta îngheţată, lângă zidul unităţii, unde soţii Ceauşescu au sfârşit împuşcaţi.

Am fundul îngheţat, corpul, totul…

Mă duc spre taxiurile din faţa gării. Un şofer îmi spune că poliţia TF m-a scăpat.

De ce m-or fi lăsat în baltă?

Şoferul de taxi se uită la mine cu milă şi îmi spune că erau vreo douăzeci de militari veniţi din Midia…”Îţi dai seama, fată, ce ar fi fost la curul tău dacă nu te scăpa TF-ul?”

Mă gândesc: el unde era?… că doar pe lângă taxiuri au trecut militarii cu mine târâş… si ce buni ar fi fost sa am echipament de protectie.

Despărţirea

Niciodată vecinii sau medicii nu au văzut cum arăt eu după o bătaie. Doar cei de la urgenţă. Dar nimeni nu se amestecă.

Iar eu pentru nimic în lume nu aş scoate un certificat medico-legal împotriva soţului meu!

Ies din spital…, nu mai ştiu a câta oară sperând că de acum înainte…

M. e dornic să reluăm povestea vieţii împreună…

Are şi planuri pentru asta. Spune că, pentru că m-a denigrat în tot oraşul, acum el nu mai poate locui cu mine aici şi că cel mai bine ar fi să ne mutăm în Oltenia!

Doreşte să vindem apartamentul şi să plecăm…Numai că apartamentul nostru este de stat, nu proprietate personală.

Găseşte o familie care îi dă bani să cumpere apartamentul şi cu restul de bani îşi ia o maşină.

Totul se petrece cu o viteză uluitoare.

Sunt o legumă. Iau medicamente foarte multe, neuroleptice, tranchilizante…

Nici nu pricep ce se petrece în jurul meu.

Contează pentru mine doar faptul că M. este alt om. Este bun, blând, nu mă mai ceartă, se poartă frumos, ireal de frumos… Nu mă mai chinuie cu orele când facem „dragoste”…

Deja sunt însărcinată,… din noaptea în care m-a ameninţat cu moartea!

Sarcini mai avusesem, dar pentru că sufăr de o boală de sânge aşa de gravă, am dreptul legal la întrerupere…Am făcut destule chiuretaje. Şi acelea sunt cu risc, pierd foarte mult sânge şi sufăr îngrozitor…M. nu m-a cruţat niciodată şi am rămas destul de des gravidă…

Acum iau medicamente foarte puternice. Dar el nu acceptă ideea unui chiuretaj.

Spune că în noua noastră viaţă vom mai avea un copil, că totul va fi minunat…

Familia care îi dă banii pe apartament, semnează cu M. un antecontract în care soţul meu le dă casa şi se obligă să părăsească apartamentul până în două luni…

Eu refuz să semnez această hârtie!

Îmi dau seama că după ce plecă oamenii ăştia, M. mă va distruge.

El nu spune absolut nimic. Pur şi simplu pare că nu contează ce fac eu…Şi chiar aşa este, nu contează pentru că eu nu exist.

Ce face o fashionista cand se plictiseste?

Raspuns: cauta haine ieftine online. Si poate va intrebati de ce face asta cand ar putea in schimb sa iasa la o plimbare prin mall sau prin magazinele cu branduri renumite.

Ei bine avantajele comandarii unor haine ieftine online sunt mult superioare celor oferite de mijloacele clasice de cumparare adica mersul prin magazine, asteptat la coada pentru cabina de proba etc.

In plus fata de magazinele fizice, cele online iti ofera avantajul timpului. Astfel intr-un timp foarte scurt se pot vizualiza foarte multe produse si detalii ale acestora fara a mai fi nevoita sa cauti singura un anumit produs sau sa soliciti detalii unei vanzatoare care fie nu este in zona, fie este ocupata cu o alta clienta care are o suta de intrebari legate de rochia pe care doreste sa o achizitioneze desi nu o avantajeaza deloc.

Foarte multe femei prefera sa achizitioneze haine ieftine online si pentru ca este mult mai comod sa dai un click si apoi sa astepti sa vina cineva cu produsul. Aceasta varianta de shopping este tot mai apreciata in defavoare celei clasice si datorita preturilor. Avand in vedere ca nu exista cheltuieli suplimentare de genul chirie si alte taxe, magazinele online isi permit sa afiseze preturi care la prima vedere par cam dubioase. In astfel de cazuri comentarile si parerile clientilor care au achizitionat deja produse de pe acel site pot fi de mare ajutor. La fel si cu sectiunile special create pentru intrebari si raspunsuri.

Si cel mai important argument pentru care iubitoarele de haine comanda online este faptul ca au acces foarte rapid la noile colectii care se lanseaza in strainatate. Astfel isi pot comanda haine care la noi in tara vor aparea peste cateva saptamani sau chiar luni.